Cei doi copii care au suferit arsuri oculare în urmă cu două luni în timp ce se aflau pe un drum din Ciortești nu au parte de liniște, deși micuții au rămas fără mamă și au nevoie de suport și afecțiune. Cei mici trăiesc în teroare, fiindu‑le frică să iasă și la joacă, iar tatăl lor a contactat redacția 24iași pentru a povesti prin ce trece această familie, asta deoarece tânărul care le‑a făcut atâta rău celor trei continuă să le facă viața un calvar!
“Acum câteva zile era în curte la cineva în satul Pocreaca și îmi arăta semne obscene, amenințări și injurii. Vineri noaptea a venit cu ATV‑ul în fața curții și a pus farurile în geamul casei. În seara aceasta (n.r. sâmbătă seara) duceam animalele la păscut și a trecut la câțiva metri de mine și de fratele meu și la fel, ne arăta semne obscene, amenințări, injurii. Unde să mai apelăm? Copiii ziua se tem să meargă la magazin sau să se joace cu alți copii din cauza lui… Noaptea, nu pot dormi. Vine ziua cu mașina aceea în care ne‑a dat cu spray iar noaptea vine cu ATV‑ul. NU are nici un motiv, nu i‑am făcut nimic… Ne‑am săturat”, a povestit tatăl, disperat.
Bărbatul va depune din nou plângere la poliție, în speranța că se vor lua măsuri!