Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede că minorul agresor şi părinţii săi vor fi obligaţi să participe la programe speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private.
Copiii sub 14 ani, care agresează alți minori și care nu pot răspunde penal, vor fi obligați să meargă la ședințe de consiliere psihologică împreună cu părinții lor. Cel puțin așa prevede un proiect de lege care așteaptă să fie promulgat de președinte.
Iniţiativa vizează instituirea obligaţiei minorului agresor şi a familiei sale de a participa la programe speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private, iar în lipsa acordului părinţilor, măsura să poată fi dispusă de instanţele judecătoreşti competente, în sarcina minorului agresor.
Potrivit proiectului, „părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau de alte instituţii de specialitate publice sau private“.
detalii aici: