Pe 17, 18 și 19 aprilie, Inspectoratul Școlar Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale la care vor participa peste 8.000 de elevi de pe raza judetului Iasi.
„Simularea va fi organizată în 90 la sută din şcolile care au clasa a VIII-a, şi, aproximativ, 80 la sută din liceele şi colegiile din judeţ. Din punctul nostru de vedere, astfel de simulări sunt extrem de importante. Ele oferă un jalon de evaluare a tinerilor nemulţumiţi de rezultatele primite după prima simulare a examenelor naţionale. Este tototdată un bun prilej de redimensionare a programei şcolare şi a efortului în ceea ce priveşte pregătirea în această etapă. Aşteptăm să fie rezultate cât mai bune”, a declarat Luciana Antoci, inspectorul general al ISJ Iaşi.
La simularare Evaluării Naţionale organizată de Ministerul Educaţiei în perioada 5-6 februarie, în judeţul Iaşi au fost transmise spre evaluare 22.139 de lucrări, dintre care 11.100 la limba și literatura română și 11.039 la matematică.