Două persoane, un bărbat și o femeie, au fost găsite în stare de inconștiență după ce autoturismul în care se aflau a ieșit in afara părții carosabile iar mai apoi s-a înfipt într-un stâlp de electricitate. S-a întâmplat în această dimineață la ieșirea din municipiul Suceava spre localitatea Adâncata.

Intervin pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Una dintre victime a fost încarcerată și a fost extrasă de către militari.

Cadrele medicale și paramedicii au inceput manevrele de resuscitare la fața locului.

Femeia implicată in accident a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la UPU Suceava.

Din nefericire, in urma manevrelor de resuscitare, bărbatul a fost declarat decedat.