ISU Botoșani: “Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe DJ 208 C, în localitatea Vorona Mare. În eveniment au fost implicate un autoturism și un tir, în care erau, în total, trei persoane.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, dar și trei ambulanțe aparținând SAJ Botoșani.
Forțele de intervenție au constatat faptul că toate persoanele erau ieșite din autovehicule. Acestea sunt conștiente și au fost preluate de echipajele medicale.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Circulația în zonă este blocată.

Cazul a fost preluat de polițiștii.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Cele trei victime au fost transportate la spital, conștiente.”

IPJ Botoșani: “Astăzi, 13 ianuarie, pe drumul județean DJ 208C, în comuna Vorona s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție și un ansamblu de vehicule.

În urma impactului au rezultat trei victime, doi polițiști de 40 și 22 de ani și conducătorului celuilalt autovehicul, un tânăr de 27 de ani. Toți sunt conștienți și transportați la spital.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Este efectuată cercetarea la fața locului pentru a se stabili cu exactitate cauza și împrejurările producerii accidentului rutier.

Polițiștii sunt din cadrul Sectiei de Politie Rurlă nr. 1 Botoșani și se aflau în timpul serviciului.

Traficul este închis în acest moment pe ambele sensuri.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *