Un copil de 15 ani care a dispărut de acasă în urmă cu două zile, a fost găsit decedat, ingropat intr-o gradină. Mama copilului de 15 ani a fost cea care a anunțat Poliția, pe data de 19 ianuarie, iar oamenii legii au început imediat căutările, pe raza localității Cenei, Timis, acolo unde locuia băiatul.
Potrivit publicatiei Sursa de Vest, principalii suspecți sunt doi minori de 15 ani și unul de 13 ani, însă la audieri ar fi ajuns și un tânăr de 21 de ani, care ar fi fost martor la teribila întâmplare.
Polițiștii găsit urme de sânge pe stradă și într-o curte din comună, au continuat căutările și au găsit cadavrul băiatului, îngropat în grădină.
Se pare că totul ar fi pornit de la faptul că victima îi ironiza frecvent pe cei trei agresori, care au plănuit să se răzbune în cel mai crunt mod.
L-au lovit cu un topor, până l-au ucis, iar când și-au dat seama ce au făcut, au vrut să scape de cadavru. În primă fază, ar fi încercat să îi dea foc, dar în cele din urmă au decis să îl îngroape pe câmp, în grădina băiatului de 13 ani.