Și în acest an, medicii urgentisti ieșeni au avut gărzi dificile, cu numeroase cazuri de tratat. Potrivit coordonatorului UPU SMURD Iași, Prof. Dr. Diana Cimpoescu, au fost aproape 300 de cazuri din noaptea de Ajun și până în dimineața celei de a doua zi de Crăciun.

Astfel, în ultimele 36 de ore, 12 persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului “Sf. Spiridon” din Iași după ce au fost victimele unor agresiuni cum ar fi cazul unui bărbat în vârstă de 34 de ani care a necesitat transfer în cadrul Spitalului de Neurichirurgie “N. Oblu” din Iași sau cazul unei femei în vârstă de 51 de ani care a necesitat transferul la Clinica de Chirurgie Toracică, fiind diagnosticată cu pneumotorax stâng, tot în urma unei agresiuni.

Au fost și doi copii, victime ale petardelor, care s-au ales cu arsuri oculare, un băiat în vârstă de 14 ani rămânând internat la Clinica de Oftalmologie a Spitalului “Sf. Spiridon”, în timp ce un alt băiat, de 13 ani, a ajuns la Spitalul de Copii “Sf. Mariadin același motiv.

Tot în ultimele 36 de ore, au fost 21 de prezentări la UPU pe fondul consumului excesiv de alcool, respectiv 33 de cazuri de pacienți cu probleme cauzate de excesele alimentare. Au mai fost și 41 de cazuri de prezentări cu diverse traumatisme precum și un caz în care pacientul a băut, din greșeală, antigel.

Alți doi pacienți au ajuns la Urgențe după ce s-au tăiat în sticlă: un bărbat de 39 de ani cu tendoanele secționate la fața dorsală a mâinii drepte iar unul de 24 de ani, cu mai multe plăgi tăiate tot în sticlă, la nivelul cotului.

În total, în ultimele 36 de ore, 285 de pacienți au fost înregistrați, evaluați, tratați și trimiși acasă cu recomandări medicale sau internați, după caz, în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului “Sf. Spiridon” din Iași.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *