Ședința de Consiliu Județean de astăzi, 29 mai, a fost una lipsită de orice fair-play.

Într-o lume ideală, chiar și în campania electorală, există totuși niște limite peste care candidații la alegeri nu trec. La noi nu se aplică însă.

În momentul în care un consilier PSD a încercat să ia cuvântul, PNL-știi au început să vorbească peste acesta și să voteze proiectele de pe ordinea de zi, grăbiți probabil să continue campania electorală.

Nici când USR-știi sau cei de la PMP au încercat să ia cuvântul nu a fost mai bine, PNL-știi continuând să voteze proiectele și să îi ignore, astfel încât consilierii au fost nevoiți să plece din sală.

Plecarea consilierilor a fost prilej de amuzament pentru cei de la PNL, care se și văd deja cu majoritate în Consiliul Județean după alegerile din 9 iunie.

Rămâne de văzut totuși…multe se pot schimba până atunci și planurile unora pot fi lesne date peste cap.