Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a anunțat astăzi, într-o conferință de presă organizată la Spitalul de Copii “Sf. Maria” că va demite conducerea Direcției de Sănătate Publică Iași după neregulile constatate în cazul celor 6 decese înregistrate în luna septembrie care se presupune că ar fi fost provocate de infecția cu bacteria Serratia Marcesens.

Mai mult, ministrul a cerut și schimbarea managerului Spitalului de Copii de către conducerea Consiliului Județean Iași.

„Discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor, de o lipsă de reacție atât din partea Direcției de Sănătate Publică. Cât și din partea spitalului. În momentul în care au fost identificate cele trei cazuri infectate cu acest germene patogen s-a reacționat mult prea târziu, la o distanță de aproape o săptămână și, iată, aproape zece zile nu am identificat cum și în ce mod au fost aplicate protocoalele pentru limitarea acestei infecții. Motiv pentru care solicit schimbarea din funcție a managerului unității sanitare, iar eu voi demite fără explicație și fără discuție conducerea Direcției de Sănătate Publică din județul Iași”, a declarat ministrul Sănătății.

Alexandru Rogobete a precizat că dacă se vor constata și că a existat neglijență în serviciu, va sesiza imediat Parchetul General.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected