Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a prezentat, astăzi, stadiul marilor proiecte de infrastructură ale Iașului, într-o conferință de presă susținută alături de vicepreședinții CJ, Marius Sorin Dangă și Sorin Afloarei, liderul de grup PNL din Consiliul Județean, Costel Dolachi, și de liderul grupului PMP din Consiliul Județean, Marian Uscatu. Președintele CJ, Costel Alexe, a anunțat că lucrările la terminalul T4 de la Aeroportul Internațional Iași sunt în grafic și că vor fi gata la finalul acestui an, așa cum este prevăzut.
“Exact în urmă cu un an se semna autorizația de construire pentru viitorul terminal T4, cu o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați, adică de 12 ori mai mare decât actualul terminal T3. Astăzi suntem la stadiul de 65 la sută. Îi invit pe toți ieșenii ca, la sfârșitul lunii decembrie, să fie prezenți la evenimentul Porților Deschise pe care îl vom organiza la Aeroport și să vadă cu ochii lor cea mai mare investiție făcută vreodată în județul nostru, atunci când vorbim despre infrastructura aeroportuară. Consider că este o reușită a întregului județ și vreau să o putem sărbători împreună’’, a afirmat președintele CJ, Costel Alexe.
În ceea ce privește proiectul viitorului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a anunțat că în perioada următoare se așteaptă la includerea acestuia de către Guvern pe lista obiectivelor propuse pentru finanțare prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027 și împrumut de la Banca Europeană de Investiții.
“Consiliul Județean Iași a făcut tot ce trebuia să facă pentru acest proiect. În parteneriat cu specialiștii de la Ministerul Sănătății, de la IBCV și Primăria Miroslava, am asigurat cadrul tehnic, terenul și finanțarea pentru a putea pune la dispoziție Studiul de Fezabilitate, Indicatorii Tehnico- Economici și autorizația de construire. IRMC va fi spitalul Ministerului Sănătății care trebuie construit pentru ieșeni. În urma discuției pe care am purtat-o, domnul ministru Rafila a înțeles necesitatea acestui institut pentru Iași și pentru întreaga regiune a Moldovei’’, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.