La data de 16 august a.c., Secția nr. 2 Poliție Iași a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Zugravi, din municipiul Iași a izbucnit un incendiu.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj de pompieri, care au constatat cā incendiul se manifesta la cinci garaje, amplasate pe strada Zugravi.
În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale.
Polițiștii din cadrul Sectiei nr. 2 Poliție Iași au efectuat cercetări, iar baza probatoriul administrat, la data de 17 august a.c., au reținut pentru 24 de ore, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Belceşti, bănuit de săvârșirea faptei.
Tânărul a fost introdus în Arestul IPJ Iași, iar la data de 18 august a.c., urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.