Accident rutier grav în această seară, cu trei autoturisme implicate, în care se aflau 7 persoane dintre care 2 incarcerate, petrecut in localitatea Traian din județul Galați. La caz s-au deplasat un echipaj de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SMURD cu autospecială de victime multiple, două ambulanțe SAJ cu medic.

Au fost descarcerate două persoane adulte, o persoană era decedată si una în stare de inconștiență, în stop cardiorespirator. Alte cinci persoane sunt politraumatizate.

Persoana aflată în stop cardiorespirator a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost stabilizată.