Miros de nesuportat la Albița și Leuseni după ce două TIR-uri încărcate cu porci vii au rămas blocate între vămi pentru câteva zile. Animalele, ținute la temperaturile ridicate de la mijlocul lunii august au murit, iar cadavrele au început să se descompună, au declarat mai multe persoane care au trecut prin vama de la Leuseni-Albița. Astfel, s-a creat un adevărat focar de infecție care ar fi putut avea urmări grave asupra sănătății lucrătorilor vamali dar și asupra cetățenilor care tranzitează zona respectivă.
Motivele care au dus la blocarea celor două TIR–uri nu se cunosc. Redacția 24iasi a trimis adrese scrise către instituțiile abilitate, atât din partea de EST a României cât și către instituțiile din Republica Moldova.
Serviciul Vamal al Republicii Moldova a confirmat, pentru 24iasi, faptul că cele două TIR–uri încărcate cu porci vii au rămas blocate înainte de a ajunge la vămuire la Leuseni dar că decizia de a fi trimise în vama Albița a fost strict a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
“La data de 14 august 2024, de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), postul de control sanitar-veterinar și fitosanitar Leușeni, a fost interzisă întrarea în Republica Moldova și dispusă returnarea imediată a două autocamioane cu animale vii din specia porcine destinate importului în Republica Moldova. Menționăm că, potrivit legislației în vigoare, la trecerea frontierei de stat a mărfurilor supuse controlului sanitar-veterinar, organul vamal efectuează vămuirea numai după prezentarea deciziei pozitive asupra mărfurilor controlate de ANSA. Astfel. La data de 14 august 2024, în vederea executării deciziei de returnare a încărcăturilor supuse controlului pentru siguranța alimentelor, autocamioanele respective s-au returnat în Biroul Vamal Albița (RO), fără a se prezenta la etapa de control vamal la postul vamal Leușeni. Ulterior, la data de 16 august 2024, la întrarea în România, la Biroul Vamal Albița (RO), de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, în baza constatărilor unor neconformități, au fost stopate autocamioanele în cauză în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.
În temeiul celor relatate, comunicăm că problema semnalată în solicitare ține de competența exclusivă a autorităților de control ANSA (MD) și respectiv DSVSA Vaslui (RO)”, este raspunsul transmis de catre Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
Așadar, problemele ar fi fost constatate la intrarea în Republica Moldova, iar mijloacele de transport în care se aflau porci au fost dirijate către Albița. De la ITPF Iași ni s-a confirmat că problemele la transportul respectiv au fost constatate de către inspectorii sanitar-veterinari.
“În conformitate cu legislatia in vigoare, în punctele de trecere de la frontiera externa îşi desfăşoară activitatea personalul tuturor autorităţilor publice care au, potrivit legii, competențe pe linia controlului la trecerea frontierei de stat. Astfel, după controlul documentelor privind identitatea persoanelor, celelalte autorități care își desfășoară activitatea în punctul de trecere a frontierei efectuează controale, potrivit reglementărilor în domeniu.
Pe cale de consecință avem rugămintea de a vă adresa Autorității Sanitar Veterinare, singura instituție abilitată pentru a putea furniza informații în această speță”, au transmis reprezentantii ITPF Iasi.
Ne-am îndreptat, așadar, către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) România și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui. Nu am primit nici un răspuns, deși a trecut mai bine de o săptămâna de când am transmis solicitarea scrisă. Nici din partea ANSA (MD) nu am primit răspuns.
Cert este că porcii aflați în cele două TIR–uri au murit după ce au fost ținuți zile întregi în căldură, fără hrană și apă, iar autoritățile nu oferă nici un fel de explicație.
Având în vedere faptul că porcii au murit după ce au fost ținuți în condiții improprii, poate că nu ar fi rău ca Poliția Animalelor să se autosesizeze iar Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să verifice amănunțit această situație nefericită.