Astăzi, 9 iunie 2025, pompierii militari ieșeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autoturism, aflat pe bulevardul Poitiers, în municipiul Iași.
La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu un efectiv de opt salvatori. Incendiul se manifesta localizat, cu degajări de fum.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar cauza probabilă urmează să fie stabilită în urma stingerii incendiului și a evaluării de specialitate a fosrțelor de intervenție aflate la locul evenimentului. Una dintre ipotezele luate în calcul este un posibil scurtcircuit electric produs la compartimentul motor.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic – verificați periodic starea autoturismului și asigurați-vă că aveți la bord un stingător funcțional!