Aeroportul Internațional Iași se situează, pentru al doilea an consecutiv, pe locul locul II în Topul Național al Firmelor, top realizat de Camera de Comerț și Industrie a României pe domeniul servicii conexe în transporturi aeriene.

“Ținând cont că pe locul 1 se afla Autoritatea Aeronautică Civilă Română, rezultă că suntem cel mai performant aeroport cu maximum 249 angajați la această categorie din România. Este o confirmare a evoluției spectaculoase pe care o are Aeroportul Iași în ultimii doi ani”, a transmis Romeo Vatra, directorul Iași Airport.

În altă ordine de idei, stadiul de execuție a lucrărilor la noul terminal a ajuns la un procent de 66%, în timp ce stadiul de execuție a lucrărilor la parcare a ajuns la un procent de 63%. Având în vedere ritmul alert în care se desfășoară lucrurile, este de așteptat ca noul terminal să fie inaugurat în preajma Crăciunului, așa cum se preconiza încă de anul trecut, la debutul lucrărilor.

“Acest proiect este cea mai mare investiție din istoria aerogării și una dintre cele mai mari investiții pentru dezvoltarea județului, în valoare de 𝟗𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨. Terminalul T4 va avea: trei niveluri (subsol, parter, etaj), peste 31.000 mp suprafață desfășurată, capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri anual și 950 de pasageri/oră în perioadele de vârf, parcare nouă cu o capacitate de 600 de locuri. IASI Airport se dezvoltă în ritm continuu. Facem toate eforturile pentru a finaliza terminalul T4 până la sfârșitul acestui an. Vom avea al doilea cel mai mare aeroport din țară”, transmite Costel Alexe, președintele CJ Iași.