Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi continuă acţiunile de prevenire a corupţiei pentru conştientizarea cauzelor şi consecinţelor implicării în fapte de corupţie, adresate atât poliţiştilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea a Vehiculelor Iaşi, cât şi instructorilor auto și cursanților școlilor de șoferi din municipiul Iași.

Astfel, astăzi, 31 iulie 2024, ofiţeri de poliție din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Iaşi au prezentat participanţilor aspecte referitoare la structura organizatorică şi competențele Direcției Generale Anticorupție, prin comparaţie cu atribuţiile celorlalte structuri din domeniul combaterii faptelor de corupție, infracțiunile de corupție prevăzute în Codul penal şi legile speciale, consecințele implicării în fapte de corupție, precum și modalităţile prin care acestea pot fi sesizate autorităților competente. Instructorilor auto şi candidaţilor la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere le-au fost oferite materiale de informare privind infracțiunile de corupție și modalitățile de sesizare ale acestora, în principal la Sistemul Call-center anticorupție – 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.
Acțiunea de astăzi are ca scop consolidarea integrității instituționale în rândul angajaților Ministerului Afacerilor Interne și se bazează pe necesitatea conștientizării și sensibilizării ambelor categorii de public cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție, precum și încurajării atitudinii preventive și a comportamentelor integre.

Promovarea integrității este necesară pentru asigurarea unui climat de încredere, echitate și responsabilitate nu doar în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, ci și al societății în ansamblu.

Reamintim faptul că, la nivelul județului Iași, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Zugravi nr. 64, telefon 0232.301.206, fax 0232.211.866, e-mail [email protected], date de contact unde cetățenii pot sesiza faptele de corupție săvârșite de lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne.