Caz ciudat și complicat pentru polițiștii nemțeni, după ce o femeie a căzut de la etajul 4 și a murit. Totul s-a petrecut în municipiul Roman, Neamț, noaptea trecută. Potrivit unor surse neoficiale, se pare că pe fondul unui conflict, femeia ar fi putut fi aruncată de la etaj de către așa-zisul ei concubin, cunoscut și în trecut pentru comportamentul violent.
“La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană de sex feminin ar fi căzut de la etajul 4, al unui imobil, din municipiul Roman.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat victima, o femeie în vârstă de 32 de ani, din județul Constanța.
Din nefericire cadrele medicale au declarat decesul femeii.
Corpul acesteia a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
În apartament a fost identificat un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Roman, care prezenta mai multe plăgi, la nivelul membrului superior stâng.
În prezent bărbatul se află în custodia poliției, urmând ca în cadrul anchetei să fie dispuse măsurile legale.
Din primele verificări, evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan.
Cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț și de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț’, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.