Un grav accident rutier a avut loc în municipiul Iași, in urma căruia un autoturism căzut de pe Pasarela Bucium.
În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari intervin în municipiul Iași, în zona Pasarelei Bucium, unde un autoturism, implicat într-o coliziune cu un autocamion, a căzut de pe pasarelă.
La locul solicitării se deplasează forțe din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială de intervenție și descarcerare (AID), un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA). De asemenea, intervin și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Intervenția are ca scop salvarea persoanelor implicate, acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor specifice pentru prevenirea altor situații de urgență.
Potrivit coordonatorului UPU SMURD Iași, Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șoferul autoturismului, o femeie de aproximativ 50 de ani, este în stop cardiorespirator și se aplică manevre de resuscitare.