Tensiunile și incertitudinile din jurul construirii noului Institut de Boli Cardiovasculare din Iași nu par să își găsească prea devreme un deznodământ. Întrebat astăzi în cadrul unei conferințe de presă de către reporterii 24iasi dacă are cunoștință despre intențiile Ministerului Sănătății de a prelua proiectul, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a confirmat că administrația județeană este pe deplin deschisă acestei variante.
Șeful administrației județene a reamintit că ideea predării documentației către nivelul central nu este una nouă, ci a fost înaintată de Consiliul Județean încă din urmă cu doi ani. Cu toate acestea, până în prezent, solicitările repetate ale autorităților locale au rămas fără un răspuns oficial din partea reprezentanților guvernamentali.
„Am auzit intențiile domnului ministru Rogobete de a prelua proiectul. E o propunere pe care o făcusem chiar noi, încă din 2022, prin numeroase adrese și solicitări transmise de-a lungul anilor. Ne-am exprimat în nenumărate rânduri intenția de a pune la dispoziția Ministerului Sănătății toate documentațiile. Până acum, niciun răspuns!”, a declarat președintele CJ Iași, Costel Alexe.
Pentru a urgenta procedurile și a debloca investiția esențială pentru întreaga regiune a Moldovei, Consiliul Județean Iași face un nou pas administrativ chiar astăzi, retransmițând întreaga documentație.
„Dar ca să-i ușurez treaba domnului Rogobete, îi mai transmitem astăzi încă o adresă, prin care revenim la solicitările anterioare și ne exprimăm deschiderea de a transmite proiectul către Minister. Suntem pregătiți oricând să facem transferul. Dacă trebuie să-l dăm la Minister ca nu care cumva să-l facă CJ-ul, să-l facă PNL-ul, să-l facă Alexe, îl dăm. Numai să se facă!”, a adăugat Costel Alexe.
Președintele CJ Iași a subliniat că singura prioritate rămâne oferirea unor condiții medicale moderne pentru pacienții din regiune, depășind orgoliile sau mizele politice.
„Acesta este singurul interes pe care l-am avut și îl avem față de acest proiect. Să se facă pentru ieșeni, pentru toți moldovenii care astăzi nu pot fi îngrijiți așa cum ar fi firesc în cele două etaje ale actualului Institut de Boli Cardiovasculare”, a încheiat Costel Alexe.
Rămâne de văzut care va fi reacția oficială a reprezentanților Ministerului Sănătății în urma noii adrese transmise de la Iași și cât de repede se vor concretiza pașii birocratici pentru preluarea investiției.