Noaptea trecută, pompierii băcăuani au intervenit în urma unui accident feroviar produs în comuna Filipești, în care au fost implicate un tren de călători InteRegio, care circula pe direcția Suceava – Constanța, și o autocisternă încărcată cu ciment.

La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție și comandă (APIC), precum și patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma impactului, autocisterna a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se generalizat la nivelul cabinei.

Toți călătorii din tren s-au autoevacuat în siguranță până la sosirea forțelor de intervenție. Ar fi vorba despre aproximativ 200 de persoane.

Din primele informații, nu sunt raportate victime.

Incendiul a fost lichidat. Cabina autocisternei a ars în totalitate, iar două vagoane ale trenului au fost afectate de căldura degajată.

La fața locului a fost mobilizată o locomotivă aparținând CFR, care a preluat garnitura de tren iar cele două vagoane degradate au fost înlăturate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected