Forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași dar și o ambulanță SAJ au fost mobilitate in zona Tudor Vladimirescu, municipiul Iași.
Din primele informații, un bărbat a văzut în râul Bahlui iar trecatorii au sunat imediat la numărul unic de urgență 112.
Cu puțin timp înainte de ajungerea forțelor de intervenție, la caz a ajuns în echipaj de poliție iar agenții l-au scos imediat pe bărbat din apa aproape înghețată.
Echipajul medical i-a acordat primul ajutor, fiind transportat la spital.
Bărbatul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, moment în care s-au fi dezechilibrat și ar fi căzut în râu.