Când mediul online a “bubuit” după gafele lui Ciucă, prezent la o emisiune de divertisment, unii au susținut atunci lumea nu i-a înțeles “umorul fin“. rog, chiar era de râs…Dar când ditamai președintele Senatului și fost premier a scos un porumbel cât un vultur, nu ne-am mai putut stăpâni râsul. Așa presa l-a taxat pe măsura gafelor și s-a ținut scai după dânsul, exact cum NU îi place.

Vizita la Iași, în scop-cum altfel decât electoral-a însemnat o nouă dovadă nici președinția nici militaria nu sunt de domnia sa: a întârziat nejustificat aproape jumătate de oră la Sfânta Liturghie, cu toate în domeniul militar în care se laudă ar fi activat stimabilul se știe unde-i lege nu-i tocmeală iar punctualitatea este literă de lege. Rămas “setat pe modul premier”, Ciucă s-a proțăpit într-un colț “printre oameni”, flancat din toate părțile de către PNL-iștii ieșeni și de o mulțime de “băieți negri”, cu greu putând fi zărit dintr-o “mare” de SPP-iști, iar la vizita de lucru de la noua UPU de la Spitalul de Copii a strâmbat din nas când s-a trezit față în față cu microfoanele ziariștilor, de parcă ar fi fost o mare surpriză aceștia se aflau unde se aflau…

“Trebuie investiți și la Bacău și Piatra Neamț, se dezvolte și acolo spitalele, pentru a reduce adresabilitatea la Iași…”, a spus Nicolae Ciucă, uitând probabil pentru un moment unde se află.

Fie pentru în public cu greu își găsește cuvintele, fie pur și simplu pentru nu are nici un fel de calitate care îl ajute tină un scurt discurs coerent, după ce i s-a explicat adresabilitatea către Spitalul de Copii este imensă, i-au fost enumerate investițiile, din toată discuția mai mult sau mai puțîn detaliată, Ciucă a concluzionat un singur lucru: sunt prea multe investiții la Iași! Asta după ce a fost informat la Spitalul de Copii “Sf. Maria” din Iași vin pacienți din toate județele Moldovei, fiind singurul centru medical din țară care are TOATE specialitățile pediatrice.

Dar bine domnule Ciucă, de ăsta ne ești? După ce Iașul a fost uitat de marile investiții și cu greu și prin eforturi imense s-a ajuns avem și noi un spital în care ne tratăm copiii fără ne cadă în cap vreo bucată de tavan, acum ne mai spuneți și avem prea multe și mai lăsăm și pe alții?

De râsul curcilor zău

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected