Doi copii însoțiți de un adult au fost accidentați ieri pe trecerea de pietoni de la Carrefour Felicia. Potrivit martorilor, cei trei traversau regulamentar. Zona a fost imediat împânzită de polițiști dar și de mai multe echipaje de salvare de la SAJ Iași. Victimele au ajuns la spital.
IPJ Iasi: La data de 14 iulie a.c., ora 13:45, polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe str. Bucium din municipiul Iași s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 73 de ani, în timp ce se deplasa pe str. Bucium din mun Iași, dinspre b dul Socola către calea Chișinăului ar fi acroșat trei persoane, în vârstă de 4 ani, 7 ani, respectiv 64 de ani, angajate regulamentar în traversare, pe marcaj pietonal.
În urma impactului, pietonii a fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât pietonul, în vîrstă de 64 de ani, cât și conducătorul auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
sursa video: Info Trafic Iasi