“Îngerul în halat alb”, Dr. Sidonia Susanu a decis să nu îl mai trateze pe A. O. în vârstă de 5 ani, din județul Vaslui, una dintre victimele unei explozii ce a avut loc în data de 3 februarie 2024. Motivul? Nu i-ar fi plăcut cum s-au comportat cei trei frați la consultație, după ce au așteptat în două zile la rând, ore întregi, pe hol!
Un băiețel în vârstă de 5 ani stă la “mâna” medicilor de pe secția de Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” Iași. Micuțul are nevoie de intervenții la degete de la mâini după ce a fost victima unui incendiu împreună cu ceilalți doi frați precum și tatăl acestora.
“Au fost găsiți trei copii (două fete cu vârste de șapte respectiv opt ani, precum și un băiat în vârstă de cinci ani) care prezentau arsuri de gradele I și ÎI la nivelul feței, gâtului, membrelor superioare, toracelui posterior și anterior. De asemenea, salvatorii l-au găsit rănit și pe tatăl celor trei copii, un bărbat în vârstă de 36 ani care a suferit arsuri de gradele I și ÎI la nivelul feței și ale membrelor superioare. Cele patru victime au fost evacuate, evaluate și li s-a acordat primul ajutor, ulterior fiind transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși.
În acest moment, victimele sunt transportate la unități medicale din municipiul Iași. Cei trei copii sunt transferați la Spitalul “Sfânta Maria” Iași, în timp ce tatăl acestora este transportat la Spitalul “Sfântul Spiridon” Iași. Explozia nu a fost urmată de izbucnirea unui incendiu”, se arată în comunicatul de presă transmis de către ISU Vaslui la vremea respectivă.
Dintre cei trei frați, micuțul A.O. a avut cel mai mult de suferit, fiindu-i grav afectate degetele de la mâini. După externare, ar fi urmat un șir de intervenții chirurgicale care i-ar fi permis copilului să aibă o viață cât mai aproape de normalite. La data când aveau programare la spital pentru re-evaluarea celor trei copii afectați de arsuri (în urmă cu aproximativ o lună și jumătate), părinții s-au prezentat pentru a discuta cu medicul curant, Dr. Sidonia Susanu. Au așteptat cu orele pe hol, fără să fie preluați în prima zi, pentru ca mai apoi să revină în ziua următoare în speranța că medicul își va găsi timp să îi evalueze. Obosiți și flamânzi după drumul lung și timpul de așteptare, copiii cu vârste între 5 și 9 ani și-au pierdut răbdarea iar părinții au insistat pe lângă medici să ii primească pe copii la consult. De aici, a început cu adevărat calvarul familiei. Șefa secției, Dr. Sidonia Susanu ar fi refuzat să ii mai primească la consultație sau să îl opereze pe mezinul familiei, ba mai mult, le-ar fi interzis și celoralti medici de pe secție să se ocupe de copil.
“Au refuzat să îl opereze pe motiv că spitalul are dreptul să își selecteze pacienții. Dr. Susanu s-a ocupat de cazul copiilor încă de la început, din luna februarie și acum pur și simplu nu mai vrea să se ocupe. A zis că sunt atâtea clinici și spitale în țara asta, să ne ducem în altă parte că sunt și alți medici care se pot ocupa de copilul nostru”, a declarat mama celor trei micuți, pentru 24iasi.
Demersurile repetate ale părinților de a programa copii la intervențiile de reconstrucție, în special în cazul celui mai mic dintre ei, s-au soldat cu eșecuri. Nici la spitalele private nu au găsit medici dispuși să continue tratamentele chirurgicale. Mai mult, părinții au încercat să se programeze tot la Spitalul de Copii din Iași dar la alt medic de pe aceeași secție de Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă. Când au ajuns la programare iar medicul respectiv, altul decât Dr. Sidonia Susanu, a realizat despre ce caz este vorba, le-a spus părinților în față că nu poate prelua cazul pentru că nu vrea să treacă peste directivele șefei de secție.
“Noi am mers și la clinici private dar ni s-a transmis același lucru: trebuie să mergem la medicul care l-a operat inițial pentru continuarea intervențiilor de reconstrucție. Ne-am programat la alt medic, joi, pe 11 iulie 2024, am fost la ora respectivă la programare iar când a văzut despre ce pacient este vorba pur și simplu ne-a spus că nu ne poate prelua cazul pentru că nu poate să treacă peste cuvântul doamnei Dr. Susanu Sidonia care înțeleg că este medic-șef acolo, pe secție de Chirurgie Plastică“, a mai declarat mama copiilor.
Părinții sunt disperați acum, pentru că intervențiile chirurgicale de reconstrucție sunt, potrivit specialiștilor, obligatorii pentru ca micuțul să își poată folosi degetele. Pielea arsă în urma exploziei s-a strâns, iar micuțul nu își poate desface degetele din această cauză, fiind mult limitat in ceea ce priveste capacitatea de a-și folosi mânuțele, după cum a declarat mama lui.
Având în vedere această situație, am solicitat un punct de vedere de la Dr. Sidonia Susanu, șefa secției de Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului de Copii, prin intermediul unei adrese transmise pe e-mail-ul unității medicale. Răspunsul a fost unul sec: nu au voie să ofere informații.
Nu se știe cine a semnat răspunsul respectiv pentru ca numele este acoperit iar semnătura nu pare să ii aparțină șefei secției, Dr. Sidonia Susanu.
Până la ora publicării acestui material, singurul punct de vedere transmis de către șefa secției Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului de Copii este cel din fotografia de mai jos. Dacă medicul va decide să explice public de ce a refuzat să trateze un copil de 5 ani, care deja a trecut prin iad la începutul acestuia an, ii vom publica integral declarațiile.
Până atunci, micuțul suferă în continuare, în lipsa unui tratament adecvat!
Alte detalii referitoare la acest caz, aici:
Doi dintre cei trei copii arși în urma unei explozii se află intubați la Spitalul de Copii din Iași