În data de 21 iulie 2026, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au fost solicitați să intervină în localitatea Slobozia, comuna Voinești, pentru gestionarea unei situații de urgență în care un tractor a căzut într-o râpă.

Din primele informații, conducătorul tractorului a fost proiectat din utilaj și se află în râpa cu o adâncime de aproximativ 4 metri. Victima este conștientă, prezentând, din primele evaluări, un posibil traumatism la nivelul bazinului.

Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) din cadrul ISU Iași.

Echipajele operative au actionat pentru accesul în siguranță la victimă, acordarea primului ajutor și evacuarea acesteia din zona greu accesibilă.

Bărbatul a fost preluat de echipajul de prim ajutor calificat (EPA), fiind conștient, cu suspiciune de fractură de bazin și fractură de tibie.

Pentru acordarea asistenței medicale avansate și stabilizarea victimei, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) se deplasează în sprijin.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected