Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit în această după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Hărmăneasa, comuna Heleșteni. La fața locului au acționat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și pompierii militari din cadrul Secției Pașcani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor calificat.
La sosirea forțelor de intervenție profesioniste, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei anexe gospodărești.
Flăcările au cuprins rapid acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și au mistuit circa 5 tone de lemne de foc, 2 tone de furaje, mobilier și mai multe scule electrice aflate în interior. Din nefericire, în incendiu au pierit aproximativ 30 de iepuri și 12 păsări.
Pompierii au reușit să salveze clădirile învecinate, limitând propagarea flăcărilor către celelalte anexe.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul.