Administrația ieșeană este imposibil de înțeles. Dar dacă deschidem bine ochii, înțelegem că ceea ce se desfășoară sub nasul nostru are un cu totul alt sens. Cam așa am aflat și noi de ultima găselniță a unui anume fost “manajer” al urbei noastre care, după o perioadă de stat in anonimat, adică dispărut, cum s-ar zice, acum se vrea din nou la Roznovanu, că doar nu il poate lăsa la greu pe preamarele nostru și ar cam vrea sa fie “pe picior de egalitate”…la numărul de proprietăți, cel mai probabil, cu toate că are șanse mai mari să îl ajungă din urmă la numărul de dosare.

Ghinionul lui este că funcția e actualmente ocupată de un anume domn cu nume de stradă, și el la rândul lui ocupat cu renovarea unei proprietăți aflate în buricul târgului și mai ales, ocupat cu reclamațiile care se revarsă asupra lui cum că renovările astea nu ar fi tocmai în limita legii.

Acum, nici nu știm dacă e doar o bârfă, cu toate că sursele noastre sunt printre cele mai credibile, dar se pare că scopul final nu e ca actualul manager să înceteze cu construcțiile ci sa rămână fără funcție, așa, ca o frunză bătută-n vânt. Gurile rele spun chiar că “fostul” ar fi în spatele tuturor reclamațiilor “actualului”, dar cine știe care o fi adevărul.

Sursele noastre au promis că vor urmări cu atenție, așadar, o să aflăm în curând cum stă treaba.

Foto ilustrativ: Ovid Meyer