Primăria Iași a organizat o licitație, cu o prevedere bugetară de 499.800 lei, fără TVA (594.762 lei, cu TVA), pentru furnizarea, montarea și punerea în funcțiune a 14 parcometre. Procedura a fost adjudecată de SC Fast Park Co. SRL, cu o ofertă financiară de 365.800 lei, fără TVA (435.302 lei, cu TVA).

Ca și celelalte 20 deja existente în oraș,  cele 14 parcometre noi vor avea display, tastatură, modem pentru comunicații , precum și un sistem de alimentare format din panou solar și baterii care vor asigura funcționarea autonomă. Parcometrele vor fi integrate într-o platformă de administrare cu acces local și la distanță, prin care se vor face setarea parametrilor, monitorizarea stării tehnice și a tranzacțiilor etc.

Cele 20 de parcometre funcționează în parcările publice de pe strada Agatha Bârsescu, Hala Centrală, Cinema Victoria, Casa de Cultură a Studenților, Ambulatoriul Spitalului „Sf. Spiridon” (Policlinica Mare) și bulevardul Socola.

Printre amplasamentele luate în calcul pentru montarea celor 14 parcometre noi se numără marile bulevarde care permit parcarea longitudinală, precum Alexandru cel Bun, strada Colonel Langa din zona centrală, și parcările publice din zona Familial (lângă pasaj) și de la fostul Mercur Mary din Podu Roș.