La data de 30 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, care circula cu viteza de 106 km/h control radar, al cărui conducător nu a oprit la semnalele poliţiştilor.
Astfel, s-a procedat la urmărirea autoturismului, iar şoferul a fost identificat ulterior în persoana unui tânăr de 23 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate.
foto: arhiva