Radu, polițist la investigații criminale în cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași, se afla în timpul liber, când a observat un conducător auto care provoca scandal în parcarea unui bloc, lovind o tânără și un autoturism.

Radu nu a stat pe gânduri și a intervenit de îndată, procedând la imobilizarea șoferului și conducerea acestuia la cea mai apropiată secție de poliție.

Astfel, șoferul a fost preluat de colegii aflați în serviciu, iar întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, iar în cauză a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, lovire sau alte violențe și distrugere.

Polițistul spune că reacția pe care a avut-o i s-a părut una firească, considerând că oricine ar fi asistat la un asemenea conflict, ar fi intervenit pentru aplanare.

Il felicităm pentru intervenția promptă și spiritul civic de care a dat dovadă!