Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu două autospeciale și echipaje specializate pentru a pătrunde într-un apartament din municipiul Bârlad (strada General Naumescu, bloc Q 114) și a salva un copil în vârstă de un an, rămas blocat în locuință.
Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, dar nu pot amplasa autoscara mecanică din cauza autoturismelor parcate la întâmplare. Pompierii încearcă să pătrundă în locuință prin escaladare cu ajutorul scării culisante.
Acțiunea este în dinamică.
Mama a coborât în fata blocului pentru a prelua un colet. Copilul în vârstă de un an și nouă luni a împins ușa metalică (ușă prevăzută cu sistem de autoblocare), iar aceasta s-a blocat. Ușa nu putea fi deblocată decât pe interior.