În ultima ședință de Consiliu Județean, care a avut loc miercuri, 26 iulie, consilierul Bogdan Alexa a ținut morțiș să aibă orice altă preocupare în afară de cea pentru care este plătit din bani publici. Pe parcursul întregii ședințe, consilierul a abordat mai multe persoane aflate în sala de ședințe pentru a sta de vorbă.
Bogdan Alexa nu a manifestat nici un fel de interes pentru subiectele dezbătute în plen, aflate pe ordinea de zi și s-a ținut numai de glume, schimbând de nenumărate ori locul pentru a ajunge lângă cineva dispus să îl asculte, deși era evident că toți cei prezenți erau atenți la ceea ce se discuta în cadrul ședinței.
Nici măcar la intervențiile colegilor de partid nu a manifestat mai mult interes. La vot, nu a fost diferită situația, consilierul Bogdan Alexa ridicând mâna mai mult de inerție deoarece nu părea să fi avut habar despre ce era vorba, mai ales că a ieșit din sală de câteva ori.
În final, probabil că cineva i-a atras atenția că jurnaliștii sunt cu ochii pe el și s-a retras în spatele sălii, butonând telefonul.
Potrivit declarației de avere pe anul 2022, consilierul județean a încasat 13140 RON de la CJ Iași.