Tragedia a avut loc în comuna Copalau din judetul Botoşani şi a fost descoperită sâmbătă după-amiază. Bărbatul in varsta de 60 de ani, locuia în aceeaşi curte cu soţia sa, însă în case separate. Familia crestea mai mulţi porci, iar sâmbătă dimineaţă familia bărbatului a vrut să vândă unul dintre animale. Când au intrat în coteţul unde erau cei trei porci, unul dintre membrii familiei l-au descoperit pe barbat căzut cu faţa în jos şi sfâşiat pe mai multe părţi ale trupului.

Speriaţi, membrii familiei au sunat imediat la serviciul 112 pentru a cere ajutor. În scurt timp la faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie, dar şi unul de ambulanţă. Din nefericire, cadrele medicale nu au mai putut face nimic, bărbatul fiind decedat de câteva ore, potrivit monitorulbt.ro.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost preluat de medicii legişti pentru efectuarea unei autopsii în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.