Un bebeluş se află acum internat la terapie intensivă după ce a băut un produs derivat din petrol. Norocul lui a fost, spun medicii, faptul că părinții se aflau în apropiere și au acționat imediat.
Totul s-a întâmplat duminică după-amiază, în Săveni, Botoșani. Potrivit Monitorul de Botoșani, micuţul se află în apropierea unei sticle cu gaz lampant şi se pare că ar fi luat o înghiţitură. Mama a sunat imediat la 112.
Copilul a fost mai întâi preluat de o ambulanţă şi transportat la Secţia Săveni a Spitalului Judeţean.
De acolo a fost preluat de o ambulanţă SMURD cu medic şi adus de urgenţă la Botoşani. „Un bebeluş în vârstă de un an și cinci luni pe care, absolut accidental, părinții l-au găsit cu sticlă gaz lampant, un derivat din petrol, în mână. Părinții nu pot preciza dacă a înghițit sau nu. Cert este că va rămâne sub supraveghere la noi măcar 24 de ore. Starea generală este bună, este conștient, este stabil din punct de vedere hemodinamic”, a precizat medicul primar Cătălin Mihailiuc, medic coordonator CPU Pediatrie. După ce a fost consultat de mai mulţi medici, micuţul a fost internat în secţia de terapie intensivă pentru supraveghere.