La data de 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri Iași au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de autoritățile din Austria, pe numele unui bărbat de 32 de ani.

Mandatul european de arestare a fost emis pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup infracțional organizat și trafic de ființe umane, fapte prevăzute de legislația austriacă, iar bărbatul a fost depistat în urma controlului efectuat de Poliția de Frontieră, în vama Sculeni, pe sensul de ieșire din țară.

Bărbatul a fost prezentat procurorilor din cadrul Curții de Apel Iași, care au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, urmând a se dispune cu privire la predarea sa.