Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi- rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculul pe care îl conducea.

În data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  un bărbat cu cetăţenie română, în vârstă de 40 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz şi  remorcă marca Schmitz, ambele înmatriculate în judeţul Iaşi.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării auto obligatorii prezentate la control pentru capul tractor marca Mercedes Benz, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic și că autovehiculul în cauză nu figurează în bazele de date ale autorităților române ca fiind asigurat la data de 24.11.2021.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.