In urma unei investigatii jurnalistice efectuate de către cei de la Recorder.ro, se pare că un arhidiacon de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare și-a manipulat emoțional elevele minore, trecând din postura de diriginte în cea de prieten apropiat, care își permite să le dea mesaje cu tentă sexuală, să le toarne alcool pe gât și să se pozeze cu ele în pat.
Recorder.ro a intrat în posesia unor astfel de mesaje, dar și în posesia unor fotografii și imagini video dintr-o excursie în care profesorul Daniel Farcaș a plecat singur cu elevele de 15 ani din clasa la care era diriginte. Imaginile sunt șocante și revoltătoare în același timp. Cu toate ca au existat plangeri, sancțiunile dictate împotriva lui Daniel Farcaș au fost fie minore, fie motivate de aspecte care n-au avut legătură cu situația de la Seminar. Pe linie școlară, o parte dintre măsurile luate de conducerea școlii au devenit, în câteva luni, inexistente. Intre timp, odata cu aparitia investigatiei efectuate de Recorder, se pare ca lucrurile s-au schimbat.
“Referitor la cazul profesorului Farcaș Daniel de la Seminarul Teologic din Baia Mare care face subiectul unei anchete Recorder.ro, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului face următoarele precizări:
- Primele măsuri disciplinare și canonice aplicate în cazul semnalat, au fost luate de îndată ce s-au primit sesizările de abateri grave de la disciplina și conduita cadrului didactic în relație cu elevii;
- Ierarhul locului a aplicat pedeapsa demiterii din cler și coborârea lui la statutul de teolog prin sancțiunea acordată în data de 14.06.2022;
- Conducerea școlii teologice a luat măsura (cam blândă) de a-i lua calitatea de diriginte și orele de Morala, continuând să predea Vechiul și Noul Testament;
- Episcopul locului a cerut conducerii școlii să demareze procedura de transfer a profesorului Farcaș Daniel la o altă școala, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean;
- Din păcate, conducerea seminarului nu a rezolvat problema cu celeritate și responsabilitate așa cum a recomandat Episcopia;
- Drept urmare, începând cu data de 15.03.2023 Episcopia Maramureșului și Sătmarului, prin decizia semnată de Episcopul Iustin, a retras binecuvântarea profesorului Farcaș Daniel de a mai fi cadru didactic la Seminarul Teologic Sf. Iosif Mărturisitorul din Baia Mare;
- Decizia a fost comunicată conducerii Seminarului și Inspectoratului Școlar Județean Maramureș;
- Urmare a retragerii binecuvântării, din cauza gravelor abateri morale, disciplinare, de conduită didactică și educațională, domnul Daniel Farcaș încetează relațiile contractuale cu instituția teologică de învățământ”, au transmis reprezentantii BOR.
sursa/ foto: captura video Recorder