Ritmul de infectare cu coronavirus se întoarce la nivelurile ridicate din primăvară. Peste 2 mii de noi cazuri de îmbolnăvire au apărut în 24 de ore. Câteva județe au depășit incidența de 1 la mia de locuitori, dar sunt comune cu 5 cazuri la mia de locuitori. Aici s-au impus restricții. Varianta Delta a virusului a devenit dominantă în România, a avertizat Institutul Național de Statistică.

În doar o lună, în aproape toată țara, numărul de îmbolnăviri a crescut de 10 ori.

426 de pacienți sunt tratați de Covid la Terapie Intensivă. 48 au pierdut lupta cu boala. Practic, s-a atins nivelul lunii aprilie.

Cinci județe și Capitala au depășit incidența de un caz la mia de locuitori.

În Timiș sunt restricții în 13 localități.

În Denta și în Secaş s-au luat cele mai dure măsuri, inclusiv carantina de noapte.

Localnicii nu mai pot ieși din case între orele 20 și 5 dimineața vineri, sâmbătă și duminică, zile în care se vor închide mai devreme magazinele, restaurantele și celelalte spații comerciale.

O explicație a creșterii numărului de cazuri e aceea că tulpina Delta a virusului e și mai contagioasă și se transmite deja comunitar în mare parte din țară, potrivit Institutului Național de Statistică.

8 din 10 persoane infectate cu varianta Delta sunt nevaccinate.

sursa: stiri.tvr.ro/