In urmă cu puţin timp, prin apel la numărul de urgenţă 112 a fost solicitate echipaje de la IPJ dar şi de la pompieri pentru a interveni la degajarea unei persoane înecate în apa lacului din Parcul Municipal Roman, Neamţ. Din primele informaţii, este vorba despre un bărbat.
Update:
Echipajele sosite la faţa locului au constatat că este vorba despre un băiat in vârstă de 15 ani.
„Astăzi, 5 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că trupul neînsuflețit al unei persoane a fost identificat într-un lac din municipiul Roman.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea acesteia, un minor, în vârstă de 15 de ani, din Roman.
Corpul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.”, au declarat reprezentantii IPJ Neamț.
sursa: ziarpiatraneamt.ro