Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, ieri, 15 noiembrie, că testele COVID-19 pentru elevi,bază de salivă, ar trebui să ajungă în şcoli în zilele următoare. Practic, până la începutul săptămânii viitoare fiecare scoala ar dispune de aceste teste. Problema principala insă, o reprezintă efectuarea acestor teste, astfel incat Ministrul Educatiei a solicitat Ministrului Sănătătii să clarifice situatia privind procedura de efectuare a testării cu teste rapide antigen din salivă.

Ministrul Educatiei a dorit să stie dacă aceste teste ar putea fi facute acasă, cu ajutorul părintilor sau apartinătorilor elevilor.

„În cazul unui răspuns pozitiv, acest lucru ar fluidiza foarte mult procesul de screening, având în vedere faptul că fiecare părinte este responsabil pentru sănătatea propriului copil, sprijinind astfel şi obiectivul principal -consolidarea prevenţiei”, au spus reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

In aceeasi comunicat, Ministrul Educaţiei solicită Ministrului Sănătăţii să spună dacă aceste teste se aplică şi preşcolarilor, deoarece în instrucţiuni aceştia nu sunt menţionaţi, în schimb testarea a fost prevăzută în toate unităţile de învăţământ preuniversitar (şcoli şi grădiniţe) pentru preşcolari, elevi şi toate categoriile de personal din şcoli şi grădiniţe.

„De asemenea, având în vedere precizarea publică a INSP cu privire la lipsa unei opinii oficiale referitoare la criteriul ratei de vaccinare de 60% în rândul personalului fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar din România, Ministerul Educaţiei a transmis INSP rugămintea de a exprima oficial opinia cu privire la acest criteriu asumat în Ordinul nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică. Ministerul Educaţiei a solicitat autorităţilor responsabile cu achiziţia şi distribuirea testelor pe bază de salivă în şcoli şi grădiniţe, date şi informaţii cu privire la termenele de livrare pentru testele ce urmează a fi administrate preşcolarilor, elevilor şi tuturor categoriilor de personal”, menţionează comunicatul Ministerului Educaţiei, citat de către Mediafax.