Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în zilele de 1 şi 2 ianuarie a.c., un tânăr de 28 de ani s-ar fi deplasat la locuinţa surorii sale, din municipiul Iaşi, încălcând astfel ordinul de protecţie emis împotriva sa.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 2 ianuarie a.c., tânărul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

La data de 3 ianuarie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările sunt continuate.