Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova asupra căruia au descoperit cinci recipiente ce conțineau substanţă anabolizantă ce urma a fi introdusă ilegal în ţară.

În data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 00.10, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Râșești, un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care asupra unuia dintre pasagerii microbuzului, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 32 ani, colegii noștri au descoperit, ascunse şi nedeclarate, cinci recipiente de sticlă, a câte 10 ml fiecare, care conţinea o substanţă despre care există suspiciuni că ar fi anabolizante.


Întreaga cantitate de substanță a fost ridicată şi trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate, stabilindu-se că aceasta este inclusă în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea 104/2008.
Conform prevederilor legale, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducere sau scoatere din țară, precum și importul ori exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc fără autorizație emisă de autoritățile competente.
Întreaga cantitate de substanțe dopante, în valoare totală de 1.000 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.