In data de 12 octombrie trebuia să se deschidă Spitalul Modular de la Lețcani pentru a primi și trata pacienții depistați cu COVID-19. Unitatea medicală nu are stocator de oxigen, astfel că se amână deschiderea acesteia.

Spitalul mobil va deveni funcțional cand se va amplasa stocatorul de oxigen, necesar în tratarea pacienților COVID-19.

,,La unitatea de la Lețcani se fac în continuare eforturi pentru a fi deschisă. Problema este că nu avem o soluție alternativă pentru oxigen deoarece nu a fost încă instalat stocatorul de oxigen, iar o soluție cu tuburi, de asemenea, nu este posibilă pentru că nu sunt tuburi, dat fiind consumul imens de oxigen la toate spitalele care tratează pacienți COVID. În funcție de viteza cu care firma va instala stocatorul, vom avea și alternativa cu terapie cu oxigen și se vor putea interna primii pacienți acolo. Dimineață, în aplicație, toate locurile erau ocupate. Erau și locuri suplimentare, deci pacienți ATI care stau pe tărgi peste numărul normal care există în secția respectivă. În Unitatea de Primiri Urgențe, de asemenea, toate capacitățile de oxigeno-terapie sunt ocupate” a transmis Vasile Cepoi, șeful Direcției de Sănătate Publică din Iași.