Alexandra și Dragoș Chihaia au suferit cumplit atunci când băiețelul lor, Călin Mihai a pierdut lupta cu un cancer foarte agresiv. Micuțul a stârnit simpatia tuturor iar după spusele tatălui, peste 2000 e oameni și-au unit forțele și au donat atunci, prin intermediul asociației înființate de această familie, suma de 200.000 de euro, bani ce ar fi trebuit folosiți în Franța, pentru a-l trata pe cel mic.

Din nefericire, cancerul i-a răpus trupul firav însă banii au rămas familiei. Tatăl îngerului Călin Mihai, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presa ca “ne-am întors din Franța săraci-fără copilul nostru, însă bogați, dacă putem spune așa, căci am rămas cu cei 200.000 de euro nefolosiți dar cu multă durere în suflet”.

Familia a transformat însă acea suferință într-o luptă pentru că alți copii ce suferă de cancer să aibă o șansă mai mare de a se face bine, astfel încât au achiziționat, prin intermediul Organizației “Salvați Copiii”, un aparat performant, unic în România, care pregătește rețetele pentru chimioterapie în timp record, în condiții perfecte de asepsie și siguranță.

Aparatul a fost donat Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria- Secției de Oncologie, acolo unde anual, peste 80 de copii sunt diagnosticați cu cancer.

“Acesta aparat va ușura în primul rând muncă personalului în ceea ce privește diluțiile și soluțiile perfuzabile, nu se va mai alocă timp pentru această manevră, va fi doar o singură persoană care vă supraveghea tot procesul. Restul personalului medical va fi distribuit la patul pacientului ceea ce ne va ușura în activitatea medicală. Suntem norocoși că am fost dotați cu un astfel de echipament, ne ajută în tot efortul nostru de a asigură tratamentul. Echipamentul mixează citostaticele, are o capacitate de 260 de pungi, vor fi pungi asociate unui tratament ales și procesat computerizat, tot procesul având loc sub mediu steril, măsurare de 0.01 ml per soluție, deci cu siguranță de 100%. Implementarea acestui echipament a fost una de durată, având în vedere că nu există niciunul autorizat în România, a fost primul pas în care un astfel de echipament a fost autorizat la noi în țară. Este un aparat de capacitate mare dar având în vedere că este vorba despre o secție de oncologie pentru toată regiunea Moldovei, credem că va fi suficient pentru a asigură tratamentul pacienților noștri”, a declarat Biong. Alina Belu, managerul Spitalului de Copii “Sf. Maria” din Iași.

La conferința de presă organizată joi au participat Amalia Năstase, ambasador “Salvați Copii”, Alexandra șiDragoșChihaia, părinții lui CălinMihai, Gabriela Alexandrescu, președintele “Salvați Copiii” și Asist. Univ. Dr. Ivanov Anca- medic primar pediatru, medic specialist onco-hematologie pediatrică