Apostolul Andrei era fratele Sfântului Apostol Petru, ambii fiind pescari. Se numără printre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos. În fiecare an, pe 30 noiembrie este prăznuit de credincioşii ortodocşi.

S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume –  Apostolul Lupilor – deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Noaptea din ajunul Sf. Andrei este asociată în popor cu obiceiuri precreştine, precum apariţia strigoilor, farmece, ghicirea ursitului şi a vremii. Petru şi Andrei au renunţat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni“. “Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor“, spune părintele Paul Tudorache de la biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva”. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, de Sfântul Andrei există credinţa că locuinţele sunt păzite de strigoi, dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi cenuşa caldă e scoasă din sobă. Tot atunci se crede că spiritele morţilor bântuie prin locurile în care au trăit, iar fetele de măritat îşi văd ursitul în vis. Pentru a fi feriţi de rele, din nicio casă nu trebuie să lipsească usturoiul.

Tot în această perioadă, pentru a afla cât de rodnic va fi următorul an, gospodinele pun boabe de grâu la încolţit, într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta de anul viitor.