O actiune inedită va avea loc astăzi, de la ora 12:00 la gara din Roman, Neamt. Pompierii și polițiștii au invitat tinerii în gara din municipiul Roman la o acțiune de informare și prevenire inedită cu privire la riscurile generate de un selfie neinspirat, asta in urma a două accidente grave in care au fost implicati adolescenți dornici de un selfie, accidente soldate cu arsuri grave.

Astfel, tinerii care vor participa la această acțiune vor putea realiza instantanee memorabile, în condiții de siguranță, sub supravegherea stricta a pompierilor și polițiștilor.

„Dragi tineri, pompierii și polițiștii din Neamț vă lansează o provocare inedită.

Vă așteptăm alături de noi, pentru a realiza împreună un selfie memorabil, în condiții de siguranță.

  • Când? – 19 august, ora 12.00
  • Unde? – în Gara din municipiul Roman
  • Cum? – șșșt surpriză!

Nu uitați să aduceți cu voi zâmbetul pentru un selfie memorabil!” – este mesajul pompierilor și polițiștilor din Neamț.