Noua tulpină, Delta, considerată cea mai contagioasă, a umplut spitalele din Iași. În spitalele suport COVID-19 sunt ocupate aproximativ 50 de paturi, dintre care nouă paturi sunt în Secțiile ATI.

Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași spune că situația a devenit ingrijorătoare:

„Din nefericire, numărul de cazuri este în continuă creștere, iar tot mai multe sunt cu tulpina Delta! Secția de Terapie Intensivă Covid a spitalului nostru este în continuare plină. Nu mai avem locuri de aproximativ două săptămâni.”

Medicul spune de asemenea că nu mai sunt locuri la ATI la Spitalul de Boli Infecțioase și că pacienții vor fi direcționați către Spitalul de Neurochirurgie “Nicolae Oblu” din Tătărași:

 “Din acest moment, dacă vor mai fi pacienți care necesită îngrijire de terapie intensivă, aceștia vor fi direcționați către Spitalul de Neurochirurgie. Așa cum s-a întâmplat în cazul femeii de 55 de ani care a ajuns în stare foarte gravă, după ce a stat o săptămână acasă, infectată.

Se așteaptă rezultatul testului. În momentul de față avem internați aproximativ 40 de pacienți COVID-19, iar numărul lor tot crește.”

Specialiștii spun că in perioada următoare este foarte posibil să crească numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 așa că in spitale se iau măsuri:

“ Pentru a face față numărului mare de infectări, am operaționalizat în cadrul spitalului trei pavilioane. Ne așteptăm la o creștere constantă a cazurilor în următoarele luni. Le recomand în continuare tuturor vaccinarea și respectarea măsurilor de precauție”, a mai declarat Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 a crescut mult in ultima perioadă, la ultima raportare s-au anunțat 371 cazuri noi.