Se pare ca nu toți s-au bucurat de aprinderea luminițelor de Crăciun de pe Pietonalul Stefan cel Mare.

Polițiștii locali au depistat ieri seară, 1 decembrie, un bărbat care furase un fes de pe un braduț decorativ.

“În jurul orelor 20:05, polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat au vizulizat pe camerele de supraveghere amplasate pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt o persoana a sustras un element decorativ (fes) de pe un brăduț din fata porții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Au fost transmise semnalmentele persoanei, prin stația emisie-recepție, iar polițiștii locali care efectuau serviciul de asigurare a ordinii și siguranței publice în zonă, l-au identificat și i-au aplicat măsurile legale”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Iași.