Un autovehicul s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității Oniceni, în această dimineață.

De urgență, la locul indicat s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

Ajunși la locul evenimentului anunțat, pomoierii au constatat că este vorba despre o autoutilitară răsturnată în afara părții carosabile (în curtea unui cetățean), în care se aflau șase persoane.
Trei persoane au fost identificate în afara autovehiculului, iar celelalte trei sunt încarcerate în autoutilitară.
S-a lucrar concomitent pentru descarcerarea persoanelor și pentru acordarea primului ajutor de către echipajele medicale și paramedicale.
Persoanele încarcerate au fost extrase și predate echipajelor medicale și paramedicale.

Traficul se desfășoară alternativ pe un singur sens de mers.

Cele șase persoane implicate sunt adulte, de sex masculin.