9 ianuarie 2016 şi iunie 2016 au fost perioade grele pentru medicina ieşeană, când un intreg echipaj de salvatori şi-au pierdut viaţa la prăbuşirea elicopterului SMURD cu care se aflau in misiune.

La momentul tragic din ianuarie 2016, in elicopter se afla şi asistenta Mioara Haută cunoscută şi apreciată de catre colegi ca fiind un om extrem de dedicat, care a transmis aceeaşi dragoste pentru a face bine către nepoata ei, Alexandra.

Alexandra Haută are 28 de ani şi a fost obişnuită de mică cu activitatea de la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a mers de multe ori cu matuşa ei, Mioara Haută şi unde a prins drag de tot ce inseamnă medicina de urgentă. Avea doar 12 ani cand matuşa ei şi-a pierdut viata insă amintirile i-au rămas vii, la fel ca şi dorinta ei de a ajunge să salveze vieti.

Astăzi Alexandra este medic rezident-şef la UPU şi mai mult decât atât, vrea să participe la misiuni aeriene de salvare a celor aflati in suferintă.

“Am ales meseria asta pentru a-i continua visul Mioarei. Era un om foarte devotat, işi dorea să urmeze Facultatea de Medicină, dar nu a mai apucat. Sper ca prin ceea ce fac eu astăzi, sa fi reuşit să ii indeplinesc visul. Işi petrecea mult timp cu mine şi cu verişoara mea, intrucât nu avea copii, ne vorbea mereu cu entuziasm despre ceea ce facea, astfel incât m-a convins cat de frumoasă este medicina de urgenţă şi asa am ajuns să o practic, cu acelaşi entuziasm, aceeaşi dăruire ca şi matusa mea. Copil fiind, am fost mereu impresionată de activitatea la UPU, cand Mioara mă aducea aici, nu cred ca aş fi putut alege altă meserie.

Pe elicopter merg doar medicii specialiști și primari, astfel încât nu am avut până acum ocazia să zbor așa, dar sper că o voi avea când voi deveni medic specialist. Îmi doresc să fac asta. Cred că o să fie un amalgam de sentimente când o să zbor prima oară, dar voi face asta cu pasiune”, spune Alexandra Haută, rezident-sef UPU-SMURD.

“SMURD Iași a început în 2005, în mai, odată cu operaționalizarea elicopterului SMURD Iași și a mașinii de Terapie Intensivă. De atunci am crescut și am avut multe momente frumoase, multe momente în care ne-am bucurat, mai ales atunci când am salvat o viață sau am adus pe lume un bebeluș.

Am avut două zile dramatice care ne-au marcat existența și pe care nu putem să le uităm, zilele în care ne-am pierdut colegii în accidentele de elicopter: 9 ianuarie 2006 și iunie 2016. După fiecare astfel de tragedie a existat în cadrul echipei o mare durere și uneori și teama de a relua zborul. Echipele medicale trebuie să fie oameni care sunt foarte buni profesioniști – medici, asistenți – în cadrul SMURD în TI mobilă prespital ,dar în același timp oameni care să-și dorească, să-și dea acordul să efectueze misiuni aeriene.

Noii medici intrați în echipă de elicopter sau noii asistenți, au găsit puterea, atât profesională, cât și cea interioară, de a continua să facă misiuni aeriene”. Mai mult, ne-am extins misiunile aeriene și în Republica Moldova. Dacă nu făceam asta însemna că jertfa colegilor noștri a fost în zadar și nimeni nu le-ar continua munca, visul și idealurile în care ei au crezut.

Și pentru că ei erau atât de îndrăgostiți de misiunile aeromedicale și își doreau atât de mult să facă asta și în echipaje de salvare aeriană, s-au reunit forțele și am reușit să continuăm și să facem asta în permanență. Unul dintre ei este rezidentul șef, care are o legătură strânsă de familie, de sânge cu asistenta noastră care s-a pierdut în accidentul din 2006. De fapt sunt doi membri de familie, sora ei care a fost asistentă la noi și de câțiva ani nepoata ei, care este medic rezident medicină de urgență. A ales cu toată inima aceasta specialitate. Este și rezidentul șef pentru că are calități de organizare și calități de comunicare cu colegii ei din ceilalți ani de rezidențiat. Tradiția asta de familie spune multe despre dragostea de medicina de urgență”, a transmis Prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator al UPU-SMURD.